CONSILIUL LEGISLATIV
Aviz nr. 140 / 2013
Dosar nr. 94 / 2013
AVIZ
referitor la propunerea legislativă „Legea apiculturii”
Analizând propunerea legislativă „Legea apiculturii”, transmisă de Secretarul General al Senatului cu adresa nr.B35 din 13.02.2013,
CONSILIUL LEGISLATIV
În temeiul art.2 alin.1 lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată şi art.46(2) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Legislativ,
Avizează favorabil propunerea legislativă, cu următoarele observaţii şi propuneri:
1. Propunerea legislativă are ca obiect reglementarea activităţii apicole, în scopul valorificării superioare a resurselor melifere şi a produselor apicole şi, totodată, în vederea asigurării compatibilităţii legislaţiei naţionale cu reglementările europene în domeniu.
Propunerea legislativă face parte din categoria legilor ordinare, iar în aplicarea prevederilor art.75 alin.(1) din Constituţia României, republicată, prima Cameră sesizată este Senatul.
2. Ca observaţie de ordin general, semnalăm că, în prezenta propunere legislativă nu se mai regăsesc dispoziţiile referitoare la cercetarea ştiinţifică şi pregătirea personalului tehnic pentru apicultură, la stimularea producătorilor apicoli, precum şi la organizarea Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România, dispoziţii cuprinse în Capitolele III, IV şi V din Legea apiculturii nr.89/1998, republicată, care se doreşte a fi abrogată. Prin urmare, apreciem că este de analizat dacă prezentul proiect nu ar trebui să cuprindă dispoziţii asemănătoare.
3. La art. 2, pentru corectitudinea exprimării, sugerăm ca sintagma „al valorificării superioare a resurselor melifere şi a produselor apicole, conservării biodiversităţii.”, să fie înlocuită cu sintagma „valorificării superioare a resurselor melifere şi produselor apicole şi a conservării biodiversităţii”.
4. La art.3 lit.i), din aceleaşi considerente, este necesar ca expresia „singurul individ femel” să fie înlocuită cu expresia „singura femelă”.
5. La art.4, pentru claritatea normei, se impune precizarea denumirii ministerelor implicate în procesul de îmbunătăţire a bazei melifere şi de protejare a resurselor melifere din cadrul fondului forestier naţional.
6. La art.11, propunem eliminarea abrevierii „etc.”, ca inadecvată.
7. La art.14, având în vedere că norma prevăzută la alin.(1) nu are un caracter dispozitiv, propunem eliminarea acesteia ca fiind superfluă.
Întrucât, Regulamentul privind organizarea stupăritului în România, prevăzut în anexa la proiect, cuprinde norme referitoare atât la stupăritul pastoral cât şi la stupăritul staţionar, precum şi pentru unitate terminologică cu titlul anexei, este necesară eliminarea cuvântului „pastoral” din textul propus pentru actualul alin.(2).
8. Pentru o mai bună sistematizare a normelor în proiect, sugerăm ca art.15 şi 16 să rămână în cadrul Capitolului III, care urmează să fie intitulat „Contravenţii”, iar art.17 și art.18 să fie prevăzute într-un nou capitol, Capitolul IV, intitulat „Dispoziții finale”.
9. Referitor la textul propus pentru art.15 alin.(1), întrucât fapta descrisă drept contravenţie în actul normativ şi prevăzută cu sancţiune contravenţională nu poate fi decât contravenţie, nimeni neputând, prin interpretare, să schimbe caracterizarea ei juridică, precum şi pentru corelarea cu definiţia dată contravenţiei în Ordonanţa Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este necesară eliminarea din text a expresiei „dacă nu sunt săvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, să constituie infracţiuni”.
10. La art.15 alin.(1) lit.a) - d), semnalăm că stabilirea amenzii contravenționale în cuantum fix este contrară prevederilor art.3 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare. Precizăm că, potrivit acestor dispoziţii, în cazul sancţiunii cu amendă trebuie prevăzută limita minimă şi maximă a acesteia sau, după caz, cote procentuale din anumite valori.
11. La art.15 alin.(1) lit.a), pentru corelarea normei cu dispoziţiile art.6, expresia „unităţii administrativ-teritoriale” trebuie înlocuită cu expresia „autorităţii administraţiei publice locale”. Totodată, norma trebuie să prevadă şi situaţia în care stupinele sunt amplasate la iernat. Din aceleaşi considerente, apreciem că este necesar ca termenul de 24 de ore, prevăzut de norma de stabilire a contravenţiei, respectiv, art.15 alin.(1) lit.a), să fie prevăzut şi de norma care stabileşte obligaţia, respectiv, de art.6. Propunem, de aceea, reformularea corespunzătoare a acestor norme.
12. Semnalăm că nerespectarea dispozițiilor art.9 alin.(4) este prevăzută atât la art.15 alin.(1) lit.b) cât şi la art.15 alin.(1) lit.d). Prin urmare, este necesară eliminarea din proiect a uneia dintre cele două norme.
13. La art.15 alin.(2), având în vedere dispoziţiile art.15 alin.(1) din Ordonanţa Guvernului nr.2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, este necesar să se precizeze în mod expres care anume sunt celelalte organe abilitate să constate și să aplice sancțiunile contravenționale.
14. La art.15 alin.(3), pentru respectarea prevederilor art.28 alin.(1) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, textul trebuie reformulat, astfel:
„(4) Contravenientul poate achita, pe loc sau în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii prevăzute la alin.(1), agentul constatator făcând menţiune despre această posibilitate în procesul-verbal”.
15. La art.15 alin.(4), pentru un spor de rigoare normativă, propunem reformularea textului, astfel:
„(4) Nu constituie contravenţii faptele prevăzute la alin.(1), săvârşite de apicultorii care practică apicultură staţionară pentru consum propriu”.
16. Pentru asigurarea uniformităţii în reglementarea domeniului contravenţiilor, propunem ca la art.16 să fie utilizată formula consacrată în cazul normei de completare cu dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001, astfel:
„Art.16. - Contravenţiilor prevăzute la art.15 le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.180/2002, cu modificările şi completările ulterioare”.
17. La anexă, la art.1 alin.(4) din Regulament, pentru corectitudinea redactării, sintagma „conform art.9 alin.(1).”, din final, trebuie înlocuită cu sintagma „potrivit prevederilor art. 9 alin.(1)”.
18. La art.3 alin.(1) din Regulament, semnalăm că nu sunt respectate prevederile art. 49 din Legea nr. 24/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora enumerările trebuie identificate prin utilizare literelor alfabetului, iar o enumerare distinctă marcată cu o literă nu poate cuprinde la rândul ei o altă enumerare şi nici alineate noi. Pe cale de consecinţă, este necesară reformularea normei.
La actualul pct.2 lit.b), pentru redarea corectă a denumirii instituţiei publice la care se face trimitere în text, este necesar ca sintagma „Ministerul Apelor, Pădurilor şi Pescuitului” să fie înlocuită cu sintagma „Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice”.
19. La art.8 din Regulament, având în vedere că sancţiunile sunt prevăzute la art.15 din prezentul proiect, pentru corectitudinea normei, se impune ca expresia „potrivit reglementărilor în vigoare” să fie înlocuită cu expresia „potrivit prevederilor art.15 şi 16 din prezenta lege”.
PREŞEDINTE
dr. Dragoş ILIESCU
Bucureşti
Nr.